Photomaniacs.ro
Eseuri foto » Detalii
Explorator prin vizorExplorator prin vizor

"Stop now!" ii strig din regrupare lui Martin Ploug in timp ce cobora pe corzile fixe montate la cota 7000 pe al saselea varf al lumii, gigantul himalayan Cho Oyu. Nu se arata niciun pericol, coarda pe care tocmai rapelasem era trainica, iar cerul albastru. Ragazul din regruparea in care il asteptam mi-a dezvaluit potentialul unui cadru diferit de cele din postere si vederi, asa ca, dupa ce am scos micul aparat foto din buzunarul calduros si am incadrat, tot ce mai trebuia sa se intample era sosirea alpinistului danez pe coarda, in locul unde doream, suspendat deasupra marii de varfuri.

Nu cred ca Martin a inteles atunci de ce il oprisem pe coarda, la doi metri deasupra regruparii, cert e ca a stat suficient cat sa am vreme de o declansare. Nu am zabovit mult dupa ce i-am aratat fotografia, calea pana in baza era lunga, iar faptul ca in urma cu o zi ajunsesem pe varf, la 8201m, nu insemna decat ca atinsesem jumatatea drumului. Fotografia mea de varf nu se deosebeste prea mult de a altora, acelasi Everest in spate dominand lumea - desi banala pentru necunoscatori, e dovada clara ca fusesem acolo. Ar fi de neconceput ca in zilele noastre sa nu iti documentezi fotografic marile momente ale calatoriei prin viata, fie ca e vorba de drumul spre un varf, de descoperirea unor priviri de copil pe o strada de pe alt continent sau a unui antagonism puternic intre doua realitati din acelasi cadru. In ceea ce ma priveste, inclin sa cred ca puternicul instinct de a astepta rabdator momentul prielnic, a duce aparatul la ochi si a declansa provine dintr-o abilitate importanta a devenirii noastre ca specie, vanatoarea. Prada de pe vremuri a devenit intre timp mult mai diversificata, iar uciderea sa a devenit - miraculos - imortalizare. In anumite situatii cantitatea de adrenalina implicata in acest ritual e la fel de mare ca si in cazul haituirii mamutului; alteori poate fi comparata cu o partida linistita de pescuit.

Pasnica vanatoare a fost cea care mi-a dinamizat calatoriile si m-a ajutat sa imi selectez destinatiile. Si odata ajuns acolo, sa savurez fiecare clipa a descoperirii de locuri, oameni si povesti pe care nu le anticipasem de acasa. Bucuria e dubla, odata pentru ca reusesc sa ajung acolo, departe si, bineinteles, pentru ca din nebanuitele departari aduc povestile vanate cu multa rabdare, dar si cu tot atata noroc.

De sansa ai mare nevoie cand fotografiezi in calatorii. Nu intotdeauna lumina e cea pe care ti-o doresti, desi ai plecat inainte de rasarit ca sa fii acolo, pregatit pentru a declansa. Uneori nici subiectul, oricat de bine iluminat, nu e asa cum ai sperat - obiectivul turistic spre care te indrepti apare de dupa colt imbracat in schele, iar renovarea sa va dura cativa ani, sau accesul spre un catun izolat este imposibil datorita unei viituri care a rupt podurile tocmai inainte sa apari tu pe acolo. Sansa este cea care, in situatii neplanificate, te poate pune in fata unor povesti vizuale pe care nu le-ai anticipat - si tine de experienta ta de fotograf sa mergi in intampinarea povestii, in loc sa iti vezi mai departe de drum.

De cele mai multe ori, povestea este legata de oameni, fie ca apar sau nu in cadrul rectangular al imaginii. Uneori acestia sunt vanati la fel ca orice alta situatie fotogenica: teleobiectiv, ca sa nu deranjezi cu prezenta, si foc automat pana cand ai adunat destule imagini ca sa ai ce alege. E cel mai usor asa. Totusi interactiunea cu omul din fata aparatului, poate necunoscut pana atunci, e cea care poate constitui sarea si piperul unei povesti de mii de cuvinte. Uneori cate putin din limba locului te poate ajuta mult, alteori necunoasterea ei, asa cum am patit in Tibet, poate fi depasita de dorinta reala de comunicare - aparatul foto indreptat spre acei complet straini, intrebarea nerostita din privirile mele si gestul lor de accept m-au apropiat de momentul declansarii. Afisarea instantanee a imaginii lor pe ecranul din spate al aparatului a starnit murmure de aprobare; ce poate sparge gheata mai bine decat asta?

Fiecare coborare de pe varful unui munte te indeparteaza ireversibil de piscul spre care ai tintit atata vreme. Sunt rare ocaziile si motivele de a reveni intr-un loc pe care il consideri cucerit. in ce priveste fotografia insa, orice intoarcere intr-un loc special poate sa iti ofere revelatia observarii cu alti ochi a unor situatii pe langa care, altadata, ai trecut grabit. Sau dimpotriva, sansa primei declansari sa nu se mai repete. Mi se intampla adeseori sa ma inspire puternic anumite locuri de care ma simt foarte legat, si unde revin cu mult drag. Consider tara noastra, dar mai ales India, Nepal, Egipt, Turcia sau tarile Americii de Sud ca fiind locuri exceptionale pentru a fotografia oameni; povestile lor multicolore se impletesc cu cele ale locurilor carora le apartin. Nu aceeasi senzatie am avut-o in tarile mai bogate material, inzestrate cu peisaje de vis, dar cu o puternica mentalitate a oamenilor de a privi cu suspiciune orice aparat fotografic indreptat spre acestia. Un zambet si asigurarea din partea ta ca ii fotografiezi pentru ca sunt interesanti nu sunt intotdeauna de ajuns.

Explorarea lumii cu ajutorul aparatului foto ar putea fi considerata un gest individualist - esti doar tu si aparatul versus restul lumii. Exista insa imagini pe care le inregistrezi mai bine in echipa, mai ales acolo unde fotografia devine cu adevarat scriere cu lumina. Lumea subterana, adancita in intuneric si mister, ne-a oferit posibilitatea de a o zugravi cu propriile surse de lumina. Munca de creatie in echipa, mai rara in fotografie, in care impreuna cu Cosmin Nistor ne completam reciproc in incadrare, expunere si mai ales iluminare, elementul esential de creativitate. La fel ca intr-un studio fotografic, aflat uneori insa la mii de metri departare de orice priza electrica, in care acumulatorii, becurile halogen, blitz-urile si LED-urile se alatura echipamentului foto din sacul speologului.

Grija fata de propria persoana, aflata la baza piramidei existentiale, e dublata de cea fata de echipamentul foto. Praful e un cosmar pentru senzor, frigul - pentru baterie (in noptile geroase, bateriile dorm cu mine in sac, ca sa nu se descarce). Insa, paradoxal, zgomotul electronic ce apare la fotografiile cu expunere lunga e mult mai mic in noptile geroase! Umezeala pericliteaza partea electronica, la fel si campurile magnetice puternice. Despre socurile mecanice nu are rost sa mai povestesc. "Bibeloul" care ma insoteste imi ofera insa, in schimbul protectiei, posibilitatea de a imi completa povestile cu imagini din locuri uneori greu de imaginat. Esential, caci informatia vizuala e cea care predomina in memoria noastra.

Miliarde de fotografii s-au facut pana acum, cateva dintre ele innobiland patrimoniul cultural al lumii. Marea lor majoritate, insa, vor fi destinate doar stocarii si poate afisarii pe marele internet. Democratia si-a facut loc foarte rapid in lumea vanatorilor de imagini - cu siguranta ca aproape oriunde pe planeta, cineva ti-a luat-o inainte si a fotografiat si, mai apoi, trimis in spatiul virtual locul pe care il crezi unic si doar al tau. Greu sa mai fi primul (daca asta cauti), mai ales la baza unui pom laudat! Daca pe vremuri produsul ancestralei vanatori urma sa fie consumat in familie, lucrurile s-au schimbat radical, membrii familiei din epoca informatiei depasind deja sapte miliarde.

Eliminand insa ideea de competitie, bucuria de a surprinde un moment special, fractiunea de secunda de dupa declansare in care constientizezi ca acea noua fotografie e demna de portofoliu si, mai ales, aprecierea venita din partea celor cu care acum poti sa iti imparti fragmente din viata sunt cele care te fac sa iti doresti sa pleci -iar si iar- in lumea de aproape sau de departe, sa o explorezi si cunosti cu ajutorul fotografiei. Iar mai apoi sa te intorci si sa ii lasi pe ceilalti sa descopere fragmente din tine strecurate prin fotografiile care te reprezinta. Caci ce alt motiv mai bun de a apasa pe declansator avem?

Cristian Tzecu AV-AFIAP, www.momente.ro



Va invitam sa promovati acest eseu in pagina personala de Facebook dand click pe butonul LIKE de mai jos



Dimineata de primavara in catunul Prisacina, deasupra Vaii Cernei. Rimetea Fotografie subterana in Pestera Topolnita
Martin Plough coboara de pe masivul himalayan Cho Oyu. Zsolt Torok pe ruta Integralei Peuterey, o tura alpina dificila, de patru zile, care avea sa ne duca pe Mont Blanc Bicicletele asteapta zorile in tabara Atacama, 5200m, pe vulcanul andin Ojos Del Salado.
Trupa de jonglerii cu flacari Shadows din Timisoara in timpul unei reprezentatii in Piata Unirii din orasul de pe Bega. Praga Lisabona
Drumul spre anticul oras nabateean Petra strabate un canion lung de un km, apoi se deschide spre ceea ce am vazut in filmul lui Indiana Jones.  Femeie din Udaipur, Rajasthan, India Poveste din Katmandu, Nepal.